În perioada 13-14 octombrie, la Catedrala arhiepiscopală din Roman vor fi săvârșite slujbe speciale dedicate sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul sfântului lăcaș de cult mușatin și ocrotitoarea Eparhiei Romanului și Bacăului.
Cu acest prilej, astăzi, 13 octombrie, va avea loc sfințirea Monumentului „Universul Euharistic”, din curtea Catedralei arhiepiscopale, realizat prin sponsorizarea făcută de ing. Vasile Balcan, fondatorul MARSAT Roman.
„Astăzi, cu emoție și cu adâncă mulțumire adusă în primul rând Bunului Dumnezeu, trăiesc împlinirea unui proiect de suflet – monumentul din piatră ce întruchipează Universul Euharistic, Taina cea mare a comuniunii noastre vii cu Mântuitorul Hristos în Sfânta Liturghie”, precizează domnul Vasile Balcan, fondatorul MARSAT Roman.
Anul acesta, sărbătoarea hramului Catedralei arhiepiscopale va aduce în comuniune de rugăciune preoți din protopopiatele Roman, Bacău, Onești, Moinești și Sascut, preacuvioși părinți stareți și preacuvioase maici starețe de la mănăstirile din cuprinsul jurisdicțional-canonic al Eparhiei Romanului și Bacăului și mulțime de pelerini doritori să se închine ocrotitoarei Eparhiei și a întregii Moldove.
Slujbele dedicate hramului Catedralei se vor desfășura după următorul program liturgic:
Marți, 13 octombrie:
Ora 16.00 – Vecernia Arhierească;
Ora 17.30 – Procesiune și sfințirea Monumentului „Universul Euharistic”.
Miercuri, 14 octombrie:
Ora 08.00 – Slujba Utreniei;
Ora 09.00 – Sfânta Liturghie arhierească la care vor participa stareții și starețele mănăstirilor din cuprinsul Eparhiei Romanului și Bacăului, preoți din administrația eparhială și preoți din cele cinci protopopiate ale Eparhiei.
Sursa: eprb.ro




