La ora 09:40, prin apel la 112 a fost anunțat un incendiu produs la o casă situată în comuna Horia.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman, SVSU Horia, SAJ și IPJ.
Persoana care se afla în locuință s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție.
Incendiul s-a manifestat în interiorul unei încăperi, precum și la nivelul podului, care era inundat cu fum, existând pericolul de propagare la întreaga locuință.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, în urma căruia au ars obiecte de mobilier și materiale textile din interiorul încăperii, fiind afectate aproximativ 10 mp din plafonul locuinței și 10 mp din șarpanta acoperișului.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul (acțiune intenționată).
ISU Neamț



