Prima ediție a Festivalului Toamnei – „Din Pământul Neamțului, pe masa Gospodarului”, organizată în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026, la Complexul de Agrement „Moldova” din Roman, s-a încheiat cu succes, reunind reprezentanți ai 25 de comunități din județul Neamț, producători locali, gospodari, artiști și numeroși vizitatori.
Evenimentul a transformat zona de picnic a Complexului „Moldova” într-un spațiu al tradițiilor, al întâlnirii dintre comunități și al promovării gastronomiei și valorilor locale. Timp de două zile, participanții au avut ocazia să descopere preparate tradiționale, produse locale, obiceiuri și specificul fiecărei comunități participante, într-o atmosferă de sărbătoare.
Primarul municipiului Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, a apreciat implicarea comunităților participante și importanța unui astfel de eveniment pentru consolidarea relațiilor dintre localitățile județului.
„Mi-am dorit ca această primă ediție a Festivalului Toamnei să fie mai mult decât un eveniment dedicat tradițiilor și gastronomiei. Am vrut să aducem oamenii împreună, să oferim comunităților din județul Neamț ocazia de a se prezenta, de a-și împărtăși valorile și de a construi legături. Faptul că am avut alături de noi 25 de comunități demonstrează că există dorință de colaborare, deschidere și respect pentru ceea ce ne definește”, a declarat primarul Laurențiu Dan Leoreanu.
Programul festivalului a cuprins concursuri gastronomice, premierea participanților, momente artistice și spectacole de muzică și dans tradițional, susținute de artiști invitați. Competiția gastronomică a adus în prim-plan priceperea gospodarilor și diversitatea preparatelor specifice zonei Neamțului, fiecare comunitate contribuind la atmosfera și identitatea evenimentului.
În cadrul concursului gastronomic au fost acordate patru distincții, care au recompensat priceperea și implicarea participanților:
- „Ceaunul de Aur” – Locul I a revenit comunei Doljești.
- „Lingura de Argint” – Locul al II-lea a fost câștigată de foișorul care a reunit comunele Poiana Teiului, Grințieș și Ceahlău.
- „Strachina de Bronz” – Locul al III-lea a revenit comunei Gherăești.
- „Sucitorul Fermecat” a fost acordat comunei Trifești. (continuare după foto)

De asemenea, toți participanții au plecat acasă cu câte un tocător de lemn personalizat cu sigla festivalului și câte o diplomă de participare, ca semn de apreciere pentru implicarea și contribuția lor la reușita primei ediții.
Dincolo de componenta culturală și gastronomică, festivalul a avut și o importantă dimensiune caritabilă. Bunătățile pregătite de participanți au fost valorificate în scopul sprijinirii copiilor proveniți din medii defavorizate, transformând întâlnirea comunităților într-un gest concret de solidaritate.
„Cel mai important câștig al acestui festival nu este reprezentat doar de participare sau de premiile acordate, ci de ceea ce am reușit să facem împreună pentru cei care au nevoie de sprijin. Am demonstrat că tradițiile pot deveni un prilej de solidaritate și că, atunci când fiecare contribuie cu ceea ce poate, putem aduce speranță în viața unor copii. Le mulțumesc tuturor celor care au înțeles scopul acestei inițiative și s-au implicat cu generozitate”, a transmis primarul municipiului Roman.
La finalul evenimentului, edilul a adresat mulțumiri primarilor și reprezentanților celor 25 de comune participante, voluntarilor, echipei de organizare, artiștilor, partenerilor instituționali și tuturor romașcanilor care au participat și au contribuit la buna desfășurare a festivalului.
„Le mulțumesc tuturor celor care au fost parte din această poveste: comunităților participante, colegilor primari, organizatorilor, voluntarilor, artiștilor și, bineînțeles, romașcanilor, care au demonstrat încă o dată că știu să fie gazde primitoare. Sunt bucuros că Romanul a găzduit un asemenea eveniment și îmi doresc ca Festivalul Toamnei să devină o tradiție, un reper pentru comunitățile din județ și o ocazie de a ne reîntâlni în fiecare an în jurul valorilor care ne apropie”, a declarat Laurențiu Dan Leoreanu.
Prima ediție a Festivalului Toamnei a fost organizată de Primăria municipiului Roman, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, prin Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.
Prin această inițiativă, municipiul Roman își propune să consolideze rolul de punct de întâlnire pentru comunitățile județului Neamț, promovând tradițiile, patrimoniul gastronomic local și implicarea socială.
Aveți un album foto aici:



