Ziua Mondială a Educației a avut pentru mine, anul acesta, o semnificație aparte. Am petrecut-o alături de elevi, profesori și părinți, dar și vorbind, de la tribuna Parlamentului, despre o problemă concretă a învățământului din județul Neamț.
Astăzi am avut bucuria de a primi la Parlament o parte dintre elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Roman, însoțiți de părinți și profesori, sub coordonarea părintelui Cristinel Căpraru, consilier educativ, și a profesorului de educație fizică Cătălin Mitrea.
După turul Palatului Parlamentului, ne-am oprit în sala de ședințe a Comisiei pentru politică externă. Acolo am schimbat rolurile pentru câteva momente: ei au pus întrebări, iar eu am fost cel care a trebuit să răspundă. Curiozitatea lor, naturalețea întrebărilor și dorința de a înțelege cum funcționează Parlamentul mi-au confirmat, încă o dată, că educația nu se face doar între pereții unei săli de clasă.
La final, am fost eu cel care i-a provocat. Două întrebări de cultură generală și două premii cu o puternică încărcătură sportivă: un băiețel a câștigat o șapcă Macron cu însemnele clubului Dinamo București, iar o fetiță – un tricou al Echipei Naționale a României.
Și pentru că uneori cea mai frumoasă lecție continuă dincolo de școală și de Parlament, în această seară vom merge împreună la meciul România – Suedia.
Dar Ziua Mondială a Educației nu înseamnă numai momente frumoase. Înseamnă și responsabilitatea de a vorbi despre problemele care așteaptă de prea mult timp o rezolvare.
Tot astăzi, de la tribuna Camerei Deputaților, am susținut o interpelare adresată ministrului Educației și Cercetării privind situația obiectivului de investiții „Școala Holm”, din comuna Pâncești, județul Neamț.
Este o investiție începută în anul 2008, a cărei finanțare a fost ulterior sistată. Astăzi, construcția este neutilizată și se degradează, iar situația financiară și administrativă creată de-a lungul anilor trebuie, în sfârșit, clarificată. Am solicitat Ministerului Educației măsuri concrete pentru deblocarea situației și pentru găsirea unei soluții prin care imobilul să poată primi o destinație de interes public și să fie valorificat în beneficiul comunității.
Pentru mine, cele două momente ale zilei sunt strâns legate.
Să susții educația înseamnă să fii alături de copii atunci când descoperă, întreabă și visează, dar și să intervii instituțional atunci când o școală, un profesor sau o comunitate are nevoie de sprijin.
În calitate de cadru universitar și de deputat de Neamț, voi continua să păstrez această legătură între școală, comunitate și instituțiile statului. Iar problemele din educația nemțeană pe care le întâlnesc în vizitele mele în județ trebuie să ajungă acolo unde pot fi găsite și soluțiile.
De Ziua Mondială a Educației, gândul meu se îndreaptă către elevi, părinți, învățători, profesori și către toți cei care, zi de zi, construiesc prin educație viitorul comunităților noastre.
La mulți ani tuturor celor care slujesc școala românească!
Deputat PSD de Neamț Cotîrleț Paul Claudiu





