La data de 26 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați, prin plângere, de către o femeie de 40 de ani, din Dulcești, cu privire la faptul că în perioada 8-25 august a.c., concubinul acesteia, un bărbat de 45 de ani, din aceeași localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al geloziei, ar fi amenințat-o și ar fi lovit-o, de mai multe ori, provocându-i leziuni.
Totodată, bărbatul i-ar fi distrus mai multe bunuri, în valoare totală de 2.100 lei și i-ar fi sustras o cartelă SIM, iar în perioada anterior menționată, ar fi refuzat să părăsească de mai multe ori domiciliul concubinei sale, la cererea îndreptățită a acesteia.
Polițiștii au procedat la completarea Formularului de evaluare a riscului, stabilindu-se faptul că există risc iminent, în cauză fiind emis un Ordin de protecție provizoriu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, amenințare, distrugere, violare de domiciliu și furt, față de bărbat fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.
IPJ Neamț



