La data de 25 august a.c., în jurul orei 06:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizate, prin apel 112, de către o femeie de 66 de ani, din Bozieni, cu privire la faptul că, are un conflict cu soțul ei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului constatând faptul că, bărbatul de 43 de ani, ar fi încălcat măsurile dispuse printr-un ordin de protecție, emis de Judecătoria Roman, împotriva acestuia, la data de 14.07.2026.
Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.
La data de 25 august a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, în timp ce acționau pe DN2, în localitatea Horia, au depistat în flagrant un bărbat de 39 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru care a indicat o valoare de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
IPJ Neamț



