„Ieri, a fost o zi frumoasă la meciul de handbal CSM Roman – CSM Făgăraș, petrecută alături de nepotul meu, Ștefan, și de romașcani. Sala arhiplină și atmosfera extraordinară au arătat, încă o dată, cât de uniți suntem când vine vorba de un obiectiv comun. Ieri, acesta a fost victoria echipei noastre. A fost o plăcere să stau de vorbă cu romașcanii care susțin echipa și care se bucură de frumusețea acestui sport: handbalul.
Meciul a fost plin de emoții. Am început greu, fiind conduși chiar și la 5 goluri, iar la pauză scorul a fost egal, 16-16. În repriza a doua, Făgărașul a condus până spre final, dar fetele noastre au avut un final de excepție și au câștigat clar, 33-29.
Bucurie, entuziasm și aplauze la scenă deschisă.
Bravo, fetelor! Bravo, antrenorilor!
A fost o bucurie să îi explic nepotului meu că handbalul este un joc de echipă. Tinerii trebuie să învețe de mici ce înseamnă munca în echipă, indiferent de domeniu. Și mie îmi place să lucrez într-o echipă motivată, iar în această echipă, romașcanii sunt mereu titulari.”
Laurențiu Dan Leoreanu – primarul municipiului Roman




