În acest weekend, au fost finalizate lucrările de asfaltare programate pentru acest an pe străzile Renașterii, Jora, C.A. Rosetti și Petru Rareș, unde a fost turnat covor asfaltic pe întreaga suprafață a carosabilului.
„Sunt lucrări importante pentru confortul și siguranța celor care locuiesc în aceste zone, dar și pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere a municipiului. Dincolo de fiecare lucrare în parte, este vorba despre implicare, atenție la nevoile oamenilor și preocuparea de a interveni acolo unde este nevoie.
Odată cu aceste intervenții, se încheie și seria asfaltărilor de amploare programate pentru acest an. În perioada următoare, condițiile meteorologice nu vor mai permite desfășurarea unor astfel de lucrări în condiții corespunzătoare. Vreau însă să îi asigur pe romașcani că asfaltările vor fi reluate în primăvara anului viitor, atunci când temperaturile și condițiile din teren vor fi favorabile.
Știu că sunt încă străzi și zone care așteaptă intervenții. Le avem în vedere și vom continua să lucrăm pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere. Vom interveni punctual și în perioada următoare, pentru a reduce disconfortul din trafic, atât timp cât stațiile de asfalt vor mai funcționa.
Fiecare zonă din Roman contează, iar implicarea administrației trebuie să se vadă în lucruri concrete, în beneficiul oamenilor”, a precizat Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.




