Vocea dumneavoastră contează, iar sesizările pe care mi le transmiteți zi de zi sunt o prioritate pentru mine și pentru echipa Primăriei. În ultima perioadă, am primit numeroase mesaje din partea cetățenilor cu privire la starea degradată a trecerii la nivel cu calea ferată spre Cordun.
Pentru că problemele comunității se rezolvă prin implicare directă și dialog constructiv, am contactat conducerea Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași (CFR) pentru a identifica o soluție cât mai rapidă și durabilă.
În urma acestor demersuri și a bunei colaborări instituționale, vă anunț că am primit confirmarea oficială că lucrările de reparație și modernizare a trecerii spre Cordun vor începe în jurul datei de 10 noiembrie.
Pentru ca lucrările să se desfășoare în condiții de maximă siguranță, va fi necesară restricționarea circulației rutiere în zonă. Secția L3 Roman, împreună cu constructorul, va înainta în perioada următoare documentația necesară către autoritățile competente, în vederea obținerii avizelor pentru restricțiile de trafic.
Din partea Primăriei, vom oferi tot sprijinul necesar pentru ca disconfortul creat să fie cât mai redus, iar lucrările să fie finalizate într-un timp cât mai scurt.
Ascultarea, implicarea și colaborarea sunt esențiale pentru a rezolva problemele care contează pentru orașul nostru și pentru comunitățile vecine. Vă mulțumesc pentru spiritul civic, pentru sesizările transmise și pentru răbdare!
Laurențiu Dan Leoreanu – primarul municipiului Roman



