În următoarea ședință a CL Roman, din 28 octombrie, se va discuta solicitarea ROSSAL de ajustare a tarifelor pentru salubrizarea stradală.
S.C. ROSSAL S.R.L. Roman, a solicitat ajustarea tarifelor pentru serviciile de salubrizare stradală, ținând cont de nivelul indicelui prețurilor de consum in domeniul serviciilor de salubritate, comunicat de Institutul Național de Statistică, pentru luna august 2026. Valoarea acestuia este în procent de 114,12% față de august 2025.
Contractul de concesionare al serviciului public de salubrizare, nr. 3143/18.02.2009 încheiat intre Municipiul Roman – concedent și S.C. ROSSAL S.R.L. – concesionar, pentru următoarele activități: măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice, curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei, îngheț sau ninsoare, se derulează începând cu data de 01.03.2009, în baza H.C.L. nr. 89/28.09.2006.
Tarifele ofertate pentru activitățile de salubrizare stradală pot fi ajustate/modificate anual, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ultima ajustare fiind aprobată de Consiliul Local al Municipiului Roman prin H.C.L. nr. 318 din data de 19.12.2025.
„În analiza oportunității ajustării tarifelor, au fost avute în vedere datele publicate de Institutul Național de Statistică prin comunicatul de presă nr. 228 din 11.09.2026, potrivit căruia rata anuală a inflației în luna august 2026 a fost de 6,2%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni a fost de 9,5%.
În raport cu aceste repere statistice, precum și având în vedere necesitatea menținerii unui echilibru între continuitatea și calitatea serviciului public de salubrizare stradală și gestionarea responsabilă a resurselor financiare publice, se propune aplicarea coeficientului de ajustare de 1,10 asupra tarifelor aprobate anterior.
Prin această abordare se urmărește stabilirea unui nivel ponderat al tarifelor, prin limitarea creșterii acestora la 10% față de nivelul anterior, în raport cu majorarea de 14,12% rezultată din coeficientul utilizat de operator. Propunerea are în vedere interesul public local, utilizarea eficientă a fondurilor publice și menținerea unui nivel rezonabil al cheltuielilor aferente serviciului”, se arată în documentația pe care consilierii locali o vor analiza pentru vot.



