Conducerea Primăriei Roman verifică periodic cum evoluează lucrările la noul loc de joacă și terenul sportiv multifuncțional din Aleea Liliacului. Așa cum spun oficialii administrației locale, în scurt timp, copiii și tinerii din această zonă vor avea la dispoziție un spațiu modern pentru joacă, mișcare, sport și relaxare. Lucrările vor fi încheiate spre finalul acestei luni iar noul obiectiv va putea fi folosit.
Primarul municipiului Roman Laurențiu Dan Leoreanu precizează că va continua să identifice și alte zone din municipiu în care este nevoie de astfel de investiții și va realiza noi locuri de joacă, terenuri sportive și spații dedicate copiilor și tinerilor. (reportajul continuă după foto)

„Este important să le oferim celor mici și celor tineri condiții bune pentru mișcare, sport și petrecerea timpului liber, aproape de casă. În același timp, vreau să fac un apel către toți cei care vor beneficia de aceste investiții. Fiecare loc de joacă și fiecare teren sportiv pe care îl construim înseamnă o investiție financiară, dar și timp și muncă. Tocmai de aceea, aceste spații trebuie respectate, protejate și păstrate în condiții bune.
Am fost întrebat dacă vom avea un polițist local permanent în fiecare dintre aceste locuri. Răspunsul este nu. Nu putem pune câte un polițist local să păzească permanent fiecare loc de joacă sau teren sportiv.
Vom monta camere de supraveghere, astfel încât să putem identifica și sancționa persoanele care distrug sau vandalizează aceste spații. Dar, așa cum le-am spus și celor care mi-au solicitat acest lucru, cei mai buni supraveghetori sunt chiar oamenii din comunitatea respectivă.
Aceste locuri sunt construite pentru copiii și tinerii din zonă, pentru familiile lor și pentru întreaga comunitate. Sunt investiții făcute pentru oameni și trebuie să fie păstrate tot de oameni. Vă rog să fiți implicați, să aveți grijă de aceste spații și, atunci când observați că cineva le distruge, să ne sesizați. Construim. Modernizăm. Dar avem nevoie și de implicarea dumneavoastră pentru ca ceea ce facem astăzi să rămână frumos și util și peste ani”, spune Laurențiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.




