










Direcţia Poliţiei Locale din cadrul Primăriei Municipiului Roman a desfăsurat, în luna noiembrie, activităţi specifice conform legislaţiei si a dispoziţiilor primite de la conducerea primăriei.
Aceste activităţi au fost executate de personalul Poliţiei Locale atât ca acţiuni independente, cât si în colaborare cu structuri specializate de ordine publică, respectiv Poliţia Municipiului Roman si Jandarmeria Neamţ.
În luna noiembrie, la Legea nr. 55/2020, polițiștii locali romașcani au aplicat sancţiuni contravenţionale pentru:
• nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor (art. 65 lit.h) = 72 sancţiuni contravenţionale în valoare de 38.450 lei;
• circulaţia persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile şi, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă (art. 65 lit.m) = 7 sancţiuni contravenţionale în valoare de 3.250 lei.