La data de 20 decembrie a.c., polițiștii de investigații criminale cu sprijinul celor de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Roman au depistat un tânăr de 20 de ani, din Roman, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Acesta era condamnat de Judecătoria Roman la o pedeapsă privativă de libertate de 11 luni și 44 de zile, pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
În fapt, în noaptea de 8/9 aprilie 2019, tânărul a tras cu un pistol cu aer comprimat neletal, supus autorizării, deţinut fără drept, în gardul unei locuințe situate pe o stradă din Roman. Ulterior, l-a încărcat şi i l-a dat unui alt tânăr, care trăgând a nimerit o persoană în coapsa unui picior.