











IPJ Neamț comunică: „La data de 24 februarie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Ștefan cel Mare. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 43 de ani, din aceași localitate, conducea un autoturism pe DJ 208G, în localitatea Ștefan cel Mare, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 48 de ani. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorilor auto și a unei femei, în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate, pasager în autoturism. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.”
ISU Neamț comunică: „În această dimineață, la ora 06:52 prin e-call a fost anunțat un accident rutier ce s-a produs în comuna Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț (o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenție și două ambulanțe SMURD (TIM și EPA), SAJ și IPJ. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Două persoane s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție, iar a treia a rămas încarcerată. Cu ajutorul echipamentelor specifice pompierii au acționat pentru scoaterea victimei din interiorul autoturismului. Toate cele trei persoane, două femei de 40 și 43 de ani și un bărbat de 48 de ani, au necesitat îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și ulterior transportate la UPU Piatra-Neamț. Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile celor două autoturisme și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”