












La ora 03:58 pompierii au fost înștiințați despre faptul că se aud strigăte de ajutor dintr-un apartament situat la etajul trei într-un bloc de locuințe de pe strada Anton Pann din municipiul Roman.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și prim ajutor și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.
Pompierii au acționat pentru deblocarea căii de acces în locuință, unde au găsit o femeie căzută în hol. Femeia de aproximativ 78 de ani a fost asistată medical de echipajul SMURD, ulterior fiind transportată la spital.
ISU Neamț