Din Sinteza activităţilor desfăşurate pe linie de Ordine şi Siguranţă Publică, de efectivele Poliției Locale Roman, în perioada 14.02.2019 – 20.02.2020, rezultă că la Dispecerat au fost înregistrate 50 sesizări şi plângeri ale cetăţenilor, cu privire la:
- oprirea, staţionarea neregulamentară a autoturismelor;
- nerespectarea programului de linişte a locatarilor între orele 22,00-08,00 (grupuri de persoane pe stradă – C.D.Gherea, muzică locatari Ale. Revoluţiei);
- tulburarea liniştii publice prin muzică la intensitate mare din locuinţe (str. Libertăţii), zgomote puternice – instalaţie aerisire locuinţă str. Smirodava, utilaj descărcare/aspirare făină – agent economic zona Piaţa Centrală, lucrări renovare locuinţă str. Bogdan Dragoş;
- efectuare de foc (2 focare vegetaţie) – lângă plantaţia de puieţi din zona Podul de Fier;
- pătrunderea, fără drept în curtea liceului „Miron Costin” – str. Ştefan cel Mare;
- depozitare deşeuri pe domeniul public, în afara locurilor special amenajate: str. V.Micle, str. Ghe. Doja, str. Islazului, Obor;
- declanşarea alarmei la Şcoala Gimnazială „Calistrat Hogaş”;
- nefuncţionarea unui semafor din zona centrală.
În cursul perioadei analizate, s-a acţionat cu următoarele efective:
– 36 echipaje (patrule) auto,
– 33 echipaje (patrule) pedestre.