










Conducerea Primăriei Roman are în vedere un parteneriat cu conducerea Centrului Comercial Roman Value Centre care să se concretizeze, la fel ca anul trecut, în organizarea unui patinoar, pentru romașcani, implicit pentru clienții centrului comercial.
„Anul trecut, parteneriatul cu conducerea centrului comercial Roman Value Centre a funcționat foarte bine în organizarea unor acțiuni, cum a fost și patinoarul. E și o zonă foarte accesibilă și se poate parca, fiind o parcare generoasă. Suntem deschiși colaborării și sperăm să materializăm planurile pe care le avem în colaborare cu Roman Value Centre”, a precizat Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.

Din informațiile pe care le avem, patinoarul va funcționa din a doua jumătate a lunii noiembrie, anul curent și până în luna ianuarie.
Vom reveni cu detalii legate de organizare, orar și prețuri, în momentul în care vom deține toate informațiile oficiale.