Primăria Municipiului Roman, alături de Inspectoratul Județean de Poliție Neamț și operatorul de salubritate, a fost parte a evenimentelor din ultimele zile.
Siguranța pe străzi a fost în prim-plan, reprezentanții IPJ Neamț desfășurând acțiunea „În siguranță în trafic ca pieton sau biciclist!”. La data de 20 septembrie, polițiștii de prevenire și cei rutieri au participat, în municipiul Roman, la activități preventive, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.
În cadrul întâlnirilor cu elevii, de la diferite unități școlare, din Roman, polițiștii le-au vorbit despre cum pot evita implicarea într-un eveniment rutier, în calitate de pietoni, în contextul valorilor de trafic ce au crescut de la începerea școlii.
Elevii au ascultat cu interes recomandările polițiștilor, iar echipa de robotică a Colegiului Național Roman-Vodă a realizat și o demonstrație de parcurgere a unui traseu, în siguranță, cu ajutorul unui robot.
A fost promovată mobilitatea ecologică prin „Expoziția de mașini electrice” oferită de Primăria Roman, încurajând astfel utilizarea vehiculelor nepoluante.
Copiii și tinerii au avut ocazia să învețe despre colectarea selectivă în cadrul atelierului educativ, descoperind modalitățile prin care se poate păstra orașul curat și verde.
Demonstrația elevilor de la Clubului „Eagles”, de colectare robotizată a diferitelor deșeuri, a stârnit interesul tuturor participanților.
Concursul „La pas prin municipiul Roman” și turul ghidat stradal au captivat participanții cu poveștile locale și frumusețea orașului. Și concursul de „Treasure Hunt Eco” a fost o experiență deosebită pentru cei implicați.