










Sunt Radu Samson, am 34 de ani, am absolvit pe rând facultățile de Psihologie și Drept în timp ce mi-am administrat afacerea din domeniul imobiliar, pe care am deschis-o când aveam 20 de ani, prin forțe proprii. Pentru că am fost învățat de bunica mea să fiu responsabil și să muncesc, am făcut asta în fiecare vacanță de vară încă de la vârsta de 14 ani. Primul meu loc de muncă a fost la serele I.G.C.L., aflate lângă colonia fabricii de zahăr, în vacanța de vară a anului 2000. Aș putea vorbi la nesfârșit despre mine, așa cum obișnuiesc politicienii, dar încerc să nu-mi însușesc această obicei.
Consider că alegerile și campaniile electorale ar trebui să fie mai puțin despre politicienii care cer votul și mai mult despre oamenii care votează și nevoile lor sau ale comunității în general. Știu că cei mai mulți dintre dumneavoastră sunteți dezamăgiți de clasa politică, datorită felului în care ați fost duși cu vorba în ultimii 30 de ani de cei care au condus și încă mai vor să conducă instituțiile statului, vă înțeleg revolta și vă consider îndreptățiți, pentru că și eu, la fel ca dumneavoastră, sunt om înainte de a fi politician. Vă rog să dați o șansă generației noi de oameni politici, așa cum suntem eu și colegii mei din Alianța USR PLUS. Tocmai pentru că știm cum am fost cu toții amăgiți și dezamăgiți, ne dorim să fim altfel și am intrat în politică pentru a schimba felul în care aceasta se face.
Fiecare cetățean are altă problemă pe care o consideră prioritate. Indiferent că vă doriți o bancă sau un parc de joacă în fața blocului, schimbarea conductelor de apă și canalizare, o creșă la care să vă duceți copilul, modernizarea policlinicii, încurajarea investitorilor să deschidă puncte de lucru în Roman pentru a se crea locuri de muncă mai bine plătite sau orice alte probleme care sunt de competența primăriei considerăm fiecare că sunt prioritare, eu și colegii din echipa USR PLUS ne confruntăm cu fix aceleași probleme ca dumneavoastră, pentru că suntem oameni normali, cu vieți presărate cu bune și cu rele. Am decis să ne implicăm în politică tocmai pentru a contribui la rezolvarea acestor probleme, care nu sunt ale unui singur cetățean ci ale întregii comunități.
Sunt Radu Samson, candidatul Alianței USR PLUS la funcția de primar, am 34 de ani, și vin în fața dumneavoastră nu pentru a ocupa o funcție ci pentru a mă angaja în serviciul public, la dispoziția dumneavoastră.