Construcția este în plină desfășurare, iar clădirea formată din demisol și parter, începe să prindă formă. Acest nou spațiu va adăposti și Centrul Imagistic, asigurând astfel accesul rapid la investigații precise pentru pacienți.
„Proiectul, în valoare de peste 16 milioane de lei – finanțat cu fonduri europene, ne va permite să dotăm centrul cu echipamente de ultimă generație. Astfel, vom avea la dispoziție tehnologie de vârf, inclusiv rezonanță magnetică nucleară (RMN), computer tomograf (CT), electrocardiograf și un aparat radiologic digital.
Această extindere și modernizare reprezintă un angajament ferm, asumat în direcția dezvoltării serviciilor medicale din municipiul Roman. Voi continua să vă țin la curent cu evoluția lucrărilor și să vă ofer cele mai noi informații despre acest proiect important”, precizează Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.