„Am observat că există o tendință în acest sens, al reciclării hainelor care au fost purtate, second hand, care pot fi reutilizate, jucării, etc..
Am primit mesaje de la romașcani pe această temă, mesaje prin care solicită amplasarea de containere speciale pentru colectarea hainelor purtate. Analizăm situația și o să luăm în calcul amplasarea într-un loc sau în diferite locuri și a unor astfel de containere speciale”, a precizat declarat primarul municipiului Roman Leonard Achiriloaei.
La Piatra Neamț, este amplasat un container de colectare haine și jucării din vara anului 2018.
Hainele și jucăriile pe care oamenii le vor lăsa în containerul respectiv ar putea fi distribuite, prin intermediul Direcției de Asistență Socială oamenilor nevoiași din municipiu și din zona adiacentă. Astfel de containere există deja în mai multe localități din România.
Foto: arhivă – stiriutile.ro