












Potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) si (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie si 30 septembrie ale fiecarui an, şi vor menţine publicată o lista a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice.
Lista trebuie să cuprindă următoarele elemente:
– salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;
– tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;
– valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;
– valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;
– orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;
– orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legala a acestora.
Astăzi, pe pagina oficială a Primăriei Roman a fost publicată Lista funcţiilor din cadrul aparatului de specialitate al primarului şi serviciile publice de interes local fără personalitate juridică şi a salariilor la data de 31 martie 2019, conform Legii nr.153/2017 și art. 1 al H.C.L. nr.284/19.12.2018.
Găsiți lista aici: https://primariaroman.ro/wp-content/uploads/2019/03/2019-03-280-pmr-Afisare-salarii-31martie-2019_compressed.pdf
1. Salariile de bază pentru funcţiile de conducere cuprind sporul de vechime în muncă la nivel maxim, conform art.19 alin(2) din Legea nr.153/2017.
2. Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10%, conform art.15 din Legea nr.153/2017.
3. Personalul încadrat în categoria de persoane cu handicap grav şi accentuat beneficiază de un spor de 15% din salariul de baza conform art. 22 alin ( 2 ) din Legea 153/2017.
4. Indemnizaţia lunara a primarului şi viceprimarului se majorează cu 25% conform art.6 din HG nr.325/2018 pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene nerambursabile.
5. Personalul din aparatul de specialitate nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile beneficiază de o majorare a salariului de bază cu pană la 50%, în funcţie de timpul efectiv lucrat pentru activităţile proiectului, conform art.4 , alin(1) din HG 325/2018.
6. Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea între orele 22,00 şi 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru, conform art.20 alin (1) din Legea nr.153/2017.
7. În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020, se acordă vouchere de vacanţă în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat, conform art.I din O.U.G.107/2018.
8. Personalul din aparatul de specialitate şi serviciile publice subordonate, cu excepţia Direcţiei Poliţia Locală, beneficiază lunar de indemnizaţie de hrană, conform art.18 din Legea nr.153/2017, coroborat cu art.36 alin(1) din OUG nr.114/2018 și cu prevederile HG nr.937/2018.
9. Personalul din cadrul Direcţiei Poliţia Locală beneficiază lunar de normă de hrană acordată conform prevederilor OUG. nr.26/1994 coroborate cu prevederile H.C.L. nr.21/2015 cu modificările și completările ulterioare.