













„Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a revenit astăzi, 16 septembrie, în județul nostru pentru a vedea cum se desfășoară lucrările în domeniul infrastructurii rutiere nemțene.
Prima oprire am făcut-o pe drumul Piatra Neamț – Bicaz, care a fost deja finalizat. Apoi am verificat cum se derulează lucrările la drumul Bicaz – Poiana Largului, o investiție în valoare de 302 milioane de lei, unde se lucrează foarte intens! E ca la autostradă! Sunt 14 foreze care toarnă coloane de susținere pe acest sector de drum. Se intervine simultan în mai multe puncte pe acest traseu, se muncește inclusiv noaptea, pentru recuperarea întârzierilor din lunile trecute, când a plouat foarte mult.

Lucrarea este extrem de complexă, necesitând consolidări ale versanților care provoacă alunecări de teren. Au fost identificate 74 de puncte de calamitate și s-au executat foraje la adâncime pentru identificarea zonelor cu rocă sănătoasă. Pe numai 480 de metri sunt fixate 600 de coloane cu diametrul de 1.080 cm, forate la adâncimi de până la 23 de metri!
De asemenea, așteptăm cu mare interes semnarea contractului pentru Drumul expres Piatra Neamț – Bacău. Sper ca în jurul datei de 4 octombrie să se întâmple asta și îl invit din nou pe Răzvan Cuc la Neamț, pentru semnătura de ministru!

În ritmul actual al lucrărilor pe drumurile din Neamț, până la sfârșitul mandatului cred că vom reuși să modernizăm 90% din drumurile naționale și județene care străbat județul nostru!”
Ionel Arsene – președintele Consiliului Județean Neamț
“Promisiunea făcută nemțenilor, că se va reabilita aproape toată rețeaua de DN-uri din județ, se adeverește”
Împreună cu domnul Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Judeţean Neamț, am mers să verificăm modul în care se derulează lucrările de reabilitare a drumurilor naţionale de pe teritoriul judeţului Neamţ.
În acest sens, am inspectat drumul naţional Piatra Neamţ – Bicaz, apoi am mers pe drumul naţional Bicaz – Poiana Largului, aflat în reabilitare, după care ne-am deplasat pe drumul naţional dintre Castelul de Apă şi localitatea Moţca, de la graniţa cu judeţul Suceava, a cărui reabilitare a început astăzi.
Eforturile noastre comune încep să își producă efectele: drumul expres Piatra Neamţ – Bacău este în linie dreaptă. La acest proiect a fost terminată evaluarea tehnică şi financiară, iar în câteva zile vom avea raportul. Mai avem de aşteptat 10 zile lucrătoare pentru a vedea dacă sunt contestaţii şi, dacă nu sunt, la începutul lunii octombrie vom putea semna contractul. Primele date preliminare ne arată faptul că obiectivul poate fi construit și în regim de autostradă, nu doar drum expres. Așteptăm soluția cea mai bună pentru acest obiectiv și pentru români.
Aceste lucruri nu sunt singurele pe care le-am propus și realizat pentru nemțeni: până la sfârșitul anului, datorită bugetului generos, alocat de către Guvern pentru investițiile în infrastructură, peste 90% din drumurile naționale din județ vor fi reabilitate de către CNAIR.
Nemțenii trebuie să știe că în Guvernul României, prin doamna Prim-Ministru, Viorica Dăncilă, au un partener pentru toate proiectele lor.”
Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor