În data de 5 mai, prefectul județului Neamț George Lazăr trimitea ministrului Afacerilor Interne o solicitare oficială de deschidere a bisericilor.
Solicitarea a fost formulată în urma numeroaselor cereri pe care le-a primit de la cei care păstoresc bisericile și mănăstirile din județul Neamț.
„Stimate domnule ministrul Ion Marcel Vela
Prin prezenta, vă aducem la cunoștință faptul că un număr impresionant de cetățeni (inclusiv preoți parohi, protopopi și stareți ai mănăstirilor) din județul Neamț, s-au adresat instituției noastre, atât telefonic cât și prin e-mail, cu solicitarea redeschiderii lăcașurilor de cult ortodoxe pentru organizarea slujbelor religioase în curtea acestora, a cimitirelor, precum și a târgurilor și oboarelor, cu respectarea măsurilor de distanțare socială și protecție, absolut necesare pe parcursul stării de urgență determinată de noul coronavirus.
Având în vedere prevederile ordonanțelor militare în vigoare la data prezentei dar și prevederile constituționale referitoare la garantarea dreptului la religie indiferent de confesiune, vă adresăm rugămintea de a ne comunica dacă există posibilitatea deschiderii lăcașurilor de cult, a cimitirelor, târgurilor și oboarelor.” – se arăta în solicitarea oficială făcută de prefectul de Neamț George Lazăr.
Astăzi, 23 mai, prefectul de Neamț George Lazăr și deputatul PNL Mugur Cozmanciuc au fost primiți de IPS Ioachim, arhiepiscopul Romanului și Bacăului
„Mă bucur ca am primit astăzi binecuvântarea Inaltpreasfintitului Ioachim. Am avut plăcerea sa stăm împreuna de vorba, sa primesc sfaturile si invataturile Sfintiei sale.Impreuna cu un prieten drag mie, cu Mugur Cozmanciuc am avut prilejul de a asculta pildele pline de har si de incarcatura ale Inaltpreasfintitului Ioachim si de a face o trecere in revista a istoriei musatine.
Apreciez gândurile si viziunea Inatlpresfintiei sale, in legătură cu dezvoltarea urbei romașcane si voi fi întotdeauna un susținător al Bisericii si al idealurilor creștine”, spune George Lazăr, prefectul județului Neamț.