Din primele informații, un bărbat de 35-36 de ani a fost înjunghiat în spate, de mai multe ori, în localitatea Piatra Șoimului.
Incidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 17:30.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical care a constatat decesul bărbatului.
Potrivit unor surse, cel care a sunat la „112” ar fi chiar autorul crimei, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Piatra-Șoimului.
Totul s-ar fi petrecut pe fondul unui conflict spontan, în apropierea unui local din zona Primăriei Piatra Șoimului.
Suspectul a fost reținut iar polițiștii continuă cercetările, ne informează stiri-neamt.ro