Compania Florea Grup a pus în funcțiune cea de-a patra unitate de producție a prefabricatelor de beton, Petra Pavaje.
Noua fabrică este localizată în imediata apropiere a orașului Roman, la Simionești, județul Neamț. Împreună cu primele trei fabrici de la Alba Iulia, Ploiești și Arad, Petra Pavaje reprezintă o investiție de peste 40 de milioane de euro.
Florea Grup, companie cu capital integral românesc, a demarat construcția celei de a patra unități de producție a prefabricatelor de beton anul trecut, în toamnă, iar locația este la Simionești, în zona Roman, jud. Neamț.
În contextul acestei noi investiții, Florea Grup dovedește una dintre cele mai ambițioase expansiuni ale unei companii din județul Alba.
„Funcționând la capacitate maximă, fabrica de la Roman poate produce 6.000 de metri pătrați pe zi și asigură 80 de locuri de muncă.
Aceasta este cea mai modernă și eficientă unitate de producție a prefabricatelor de beton din estul țării. Fluxul de producție este complet automatizat, printr-un proces ce integrează o serie de roboți industriali.
Această unitate de producție este una de ultimă generație și a fost dezvoltată în colaborare cu producători de top din Europa” au transmis reprezentanții companiei.
Platforma industrială Florea Grup Roman are o suprafață totală de 80.000 de metri pătrați.
Portofoliul de produse cuprinde dale și pavaje premium, pavaje standard, borduri, rigole, elemente de canalizare și alte elemente din beton vibropresat, însumând peste 600 de produse.
Investiția totală a fabricii depășește 10 milioane Euro.
Sursa: alba24.ro