













Activitatea polițiștilor locali din cadrul compartimentului Control Mediu, în luna septembrie 2021 s-a concretizat în următoarele activități:
1. Soluţionarea a 12 (douăsprezece) sesizări cu privire la:
– depozitarea de deșeuri menajere pe domeniu public pe străzile Toma Stelian, Eremia Grigorescu şi Păcii – persoanele au fost identificate și sancționate iar domeniul public salubrizat;
– depozitarea de deşeuri din construcţii rezultate din demolări pe domeniul public în laterala blocului 2A, de pe strada Mihai Viteazu (domeniul public a fost salubrizat);
– depozitarea de deşeuri menajere și reciclabile pe domeniul public la intersecția străzilor C.D. Gherea cu Sucedava – persoanele au fost sanţionate contravenţional, iar domeniul public salubrizat;
– disconfortul produs de prezenţa plantei alergice Ambrozia identificată pe mai multe suprafete de teren de pe strada Ştefan cel Mare nr. 258 – zonele au fost toaletate de vegetație prin cosiri repetate.
După cum știți, polenul plantei care atinge perioada maxima de polenizare in lunile august – septembrie si se intinde pana sfarsitul lui octombrie – ambrozia poate provoca rinita alergica sezoniera cunoscuta si sub denumirea de “febra fanului”.
Simptomele alergiei la ambrozie sunt similare cu cele ale alergiei la alte polenuri:
- Stranut
- Congestie nazala (nas infundat)
- Rinoree (secretie nazala apoasa)
- Cefalee
- Ochi iritati
- Senzatie de mancarime in gat
- Polenul de ambrozie poate, de asemenea, sa agraveze simptomele astmului, provocand tuse intensa si respiratie suieratoare (wheezing).
Socul anafilactic este cea mai severa forma de reactie alergica, cu debut brusc, neasteptat, si tablou clinic deseori dramatic, putand duce la deces prin obstructia cailor aeriene si colaps vascular ireversibil. Socul anafilactic reprezinta o urgenta medicala.
2. Transmiterea a 11 (unusprezece) somaţii cu privire la privind infestarea unor terenuri cu ambrozie, toaletarea vegetaţiei şi salubrizarea unui teren pe sola Cărămidăriei, încheierea de contract de salubritate.
3. Aplicarea a 3 (trei) sancţiuni contravenţionale, după cum urmează:
– 1 (una) amendă cf. Legii nr. 61/1991 R pentru neprezentarea la sediul Direcției de Poliție Locală Roman,
– 2 ( două ) amenzi cf. H.C.L. 72/2019 pentru aruncare de deșeuri menajere pe domeniul public la intersecția str. D. Gerea cu Sucedava (zona 1 Mai).
4. Alte activităţi:
– supravegherea în vederea depistării persoanelor care depozitează deşeuri de orice fel în următoarele zone: Podul de Fier, digurile de protecţie ale râului Moldova şi zona punţii pietonale, Varianta Vest, poligon auto Favorit, str. Mărului, str. Narciselor, str. Cărămidăriei, str. Lupeni, str. Salciei, drum acces în lungimea căii ferate Roman – Buhăieşti, str. Toma Stelian, str. Păcii, str. Eremia Grigorescu, str. Martir Cloşca, str. T. Vladimirescu, bd. N. Bălcescu, zona „1 Mai”, str. Islazului, intersecţia str. Martir Cloşca cu str. Ecaterina Teodoroiu, str. Dr. Ghelerter, str. Teiului, str. N. Bălcescu, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Primăverii, zona terenurilor agricole drumului către Luţca, str. Cucutei, pentru prevenirea depozitării deşeurilor de orice natură.