













Printre proiectele de acte normative care vor fi incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 23 mai 2019 se va afla și o hotărâre prin care se alocă sume de bani unor familii din Neamț.
Prin proiectul de hotărâre a Guvernului se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 422.700 lei pentru sprijinirea unui număr total de 107 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora.
În Neamț, este vorba de 15 beneficiari, suma repartizată fiind de 72.000 lei.
Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, care a transmis situația centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale. Din analiza anchetelor sociale rezultă următoarele:
- un număr de 20 familii și persoane singure se află în situații de necesitate cauzate de incendii care au afectat atât locuințele, anexele gospodărești, cât și bunurile de folosință îndelungată, familiile respective confruntându-se cu probleme socio-materiale și de locuit, unele dintre acestea și cu stare gravă de sănătate, motiv pentru care se află în imposibilitate ca din veniturile proprii să-și poată repara locuințele.
Pentru depășirea situației de necesitate de către familiile/persoanele singure afectate de incendii, se propune acordarea de ajutoare de urgență.
În Neamț este vorba de trei familii care vor primi suma de 11.000 lei, în total.
87 familii și persoane singure din județele Bacău, Botoșani, Buzău, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Neamț, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și municipiul București se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială și necesită ajutoare de urgență în sumă totală de 317.700 lei.
Dintre acestea se disting câteva familii din județele Giurgiu, Hunedoara, Neamț, Vaslui și municipiul, ai căror membri suferă de boli foarte grave sau se confruntă cu o sărăcie extremă și necesită un suport financiar considerabil pentru a depăși situațiile critice cu care se confruntă. Unele familii se confruntă cu probleme grave de sănătate ale copiilor sau adulților care se află în tratament cu citostatice de mai mult timp și necesită tratament, analize medicale în țară sau în străinătate, iar familiile respective sunt depășite de situație, nefăcând față cheltuielilor foarte mari de transport, cazare și hrană, se arată în proiectul de hotărâre.
Totodată, unele familii și persoane singure se confruntă cu situații socio-materiale și de locuit precare, cu case degradate în timp ca urmare a sărăciei extreme, au copii minori și necesită sprijin pentru îmbunătățirea condițiilor de trai, pentru igienizarea și repararea locuințelor. Unii membri ai familiilor respective nu au locuri de muncă, alții au capacitatea de muncă redusă, iar veniturile nete lunare provin din ajutoare sociale, pensii, alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoane cu handicap, alocații pentru susținerea familiei ori salariile acestora nu pot susține cheltuielile pentru asigurarea nevoilor familiale.
Din cauza veniturilor insuficiente, unele familii se confruntă cu probleme privind achitarea datoriilor pentru utilități (situație care poate conduce la evacuarea din locuință), precum și cu achitarea datoriilor acumulate din cauza problemelor de sănătate, situații care accentuează vulnerabilitatea socială și economică a acestora.