













În luna septembrie 2023, în activitatea de turism, au funcţionat 27 structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică inclusiv apartamente si camere de inchiriat (care sunt autorizate de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului șiTurismului şi care au o capacitate de cazare de minimum 10 locuri-pat), cu un număr total de camere oferite turiştilor de 2948 şi un număr total de locuri-pat oferite turiştilor de 6283.
Capacitatea de cazare turistică în funcţiune în luna septembrie 2023 a fost de 198356 locuri-zile, cu 2,0% mai mică faţă de luna septembrie 2022.
Ponderea cea mai mare în totalul capacităţii de cazare turistică în funcţiune o deţin pensiunile agroturistice (31,3%),
urmate de hoteluri (26,8%), apoi de apartamente și camere de închiriat (10,8%) iar restul tipurilor de structuri de cazare
turistică deţin 31,1%.
În luna septembrie 2023, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, pe total, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare (inclusiv apartamente și camere de închiriat) au înregistrat creșteri cu 20,4%, iar înnoptările au înregistrat creșteri cu 16,4%.
În luna septembrie 2023, turiştii din judeţul Neamţ au ales cazarea, în principal, în hoteluri (într-un procent de 38,2% din numărul sosirilor pe total judeţ), apoi în pensiuni agroturistice (într-un procent de 25,7% din numărul sosirilor pe total judeţ), apoi în apartamente și camere de închiriat (într-un procent de 10,7% din numărul sosirilor pe total judeţ). Din punct de vedere al categoriei de clasificare remarcăm că, într-un procent de 62,8%, turiştii care au vizitat judeţul Neamţ în luna septembrie 2023, au preferat cazarea în unităţile din categoria 3 stele și 24,6% dintre turiști, în unitățile de 4 stele.
Localitatea cea mai vizitată de turişti a fost Piatra Neamț cu 8086 turiști (26,9% din numărul total al sosirilor turiştilor înregistraţi în luna septembrie 2023). Pe locul al doilea se află localitatea Ceahlău cu 5706 turiști (19,0% din numărul total alsosirilor turiştilor), pe locul al treilea localitatea Alexandru cel Bun cu 2552 turiști (8,5% din numărul total al sosirilor turiştilor), pe locul al patrulea localitatea Bicaz cu 2331 turiști (7,8% din numărul total al sosirilor turiştilor), urmează localitatea Târgu Neamț cu 2320 turiști (7,7% din numărul total al sosirilor turiştilor), localitatea Roman cu 1.959 turiști (6,5% din numărul total al sosirilor turiştilor) și localitatea Agapia cu 1053 turiști (3,5% din numărul total al sosirilor turiştilor).
Durata medie a şederii, în perioada analizată, pe total turişti a fost de 1,7 zile/turist, la turiştii români de 1,7 zile/turist, iar la turiştii străini a fost de 1,5 zile/turist.
Din cei 1767 vizitatori străini, 1530 provin din ţări situate în Europa.
În luna septembrie 2023, cei mai mulţi turişti străini au fost din: Spania (453 turiști), Republica Moldova (313 turişti), Israel (147 turiști), Germania (123 turiști), Italia (115 turiști), Ucraina (102 turiști), Austria (66 turiști), Polonia (65 turiști).
Indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune a fost, în luna septembrie 2023, de 25,5% pe total structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică, cu 4,1 puncte procentuale mai mare faţă de indicele de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în
funcţiune din luna septembrie 2022.
Sursa: INS Neamț