










Ca preşedinte al Consiliului Judeţean, voi elabora un master plan pentru toate obiectivele culturale din județ, deoarece merită să fie valorificate prin finanțarea pe care o conferă fondurile europene!
Voi aborda un subiect care a generat multe discuţii şi a cărui rezolvare a dat-o prompt Guvernul PNL în luna august 2020, după ce, timp de doi ani, Consiliul Judeţean prin preşedintele Ionel Arsene, doar ne-a povestit de termene şi documentaţii, fără însă, a realiza nimic concret. Este vorba despre casa celebrului, marelui dirijor român de talie internaţională, Sergiu Celibidache!
Casa vornicului Done, fostă Liceul de Artă, azi Casa Sergiu Celibidache este un monument istoric aflat pe teritoriul municipiului Roman, casă în care se năștea, în anul 1912, viitorul dirijor și compozitor Sergiu Celibidache.
A trebuit ca administraţia liberală să intervină în mod susţinut la Guvern, ca acest imobil de o inestimabilă valoare culturală să fie reabilitat şi să intre în circuitul cultural european.
În timp ce preşedintele Consiliul Judeţean s-a blocat în declaraţii, administraţia liberală de la Roman, de aproape un an de zile intervine la Compania Națională de Investiții , Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Educației și Cercetării pentru ca imobilul Celibidache să intre concret în faza de reabilitare.
Astfel, în luna august a acestui an, Guvernul liberal a făcut posibilă deblocarea tuturor etapelor privind documentaţia până la publicarea acestui proiect de suflet pentru Roman şi mulţi români , în Sistemul informatic colaborativ pentru mediu performant de desfăşurare al achiziţiilor.
Urmează licitaţia, la care aşteptăm constructori profesionişti şi serioşi, nu firme de cumetrie!
Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, mă voi lupta să facem din Casa Sergiu Celibidache un monument consolidat, reabilitat, care să fie deschis publicului larg şi să amintească tuturor că marele dirijor cu o largă recunoaştere mondială, premiat în mai multe capitale ale lumii, s-a născut la Roman!
Este mândria noastră, a romaşcanilor, a românilor din toată ţara că acest obiectiv va fi, în sfârşit reabilitat! Nu ar fi fost posibil fără sprijinul Guvernului liberal, care s-a implicat, a clarificat și completat documentația tehnică, astfel încât proiectul să fie astăzi în etapa organizării licitației pentru execuția efectivă, licitație ce va fi organizată de C.N.I.!
Dacă ar fi existat interes real pentru patrimoniul Cultural al judeţului, nemţenii nu ar fi pierdut Casa Iulia Hălăucescu, o altă mare personalitate culturală a României cu largă recunoaştere internaţională!
De altfel, în materie de proiecte culturale, consider că nu este normală o competiție în interiorul județului pentru finanțare. Este necesar un master plan pentru toate obiectivele culturale din județ, deoarece toate merită să fie valorificate prin finanțarea pe care o conferă fondurile europene. Articol comandat de PNL Neamț