„Cu câteva zile în urmă, motivați de activitățile dedicate de Biserică „Lunii pentru viață”, am solicitat conducerii secției de pediatrie a Spitalului Roman să ne spună dacă are nevoie de sprijin în achiziționarea unor materiale consumabile necesare micuților internați, așteptându-ne ca să ni se spună, ca și în anii precedenți, că ar mai trebui lapte sau pampers. Spre surprinderea noastră, de data aceasta a fost nevoie de medicamente.
Astfel că astăzi, 5 aprilie 2022, cu doar 1000 de lei, am achiziționat cele necesare copilașilor internați aici, aflați în stare febrilă, adăugând și două cântare pentru bebe.
Sperăm ca gestul nostru modest, dar făcut cu toată inima, să trezească interesul inimilor romașcanilor care doresc să fie în sprijinul celor care au nevoie de ajutor, într-o perioadă de timp în care ne gândim cu mai multă sensibilitate la suferință și iertare.
Mulțumim tuturor celor care au sprijinit activitatea noastră: credincioșilor Parohiei „Sfinții Voievozi” și tinerilor din ATOR Roman”, ne informează într-o postare pe pagina socială tinerii din Asociația ATOR Roman.