Este vorba despre zona cuprinsă între strada Islazului și strada Primăverii, o zonă importantă care găzduiește locuințele sociale, Baza Sportivă Tip I și locuințele Direcției Generale de Asistență Socială.
Proiectul include modernizarea a 11 străzi, cu o lungime totală de 3.930 de metri și o suprafață carosabilă de 21.615 mp. Se va asigura o infrastructură rutieră modernă și sigură.
Prin modernizarea străzilor Marcel Blecher, Otilia Cazimir, Viorica Agarici, Tudor Vladimirescu și altele, se va asigura un trafic rutier în siguranță, evacuarea eficientă a apelor pluviale și se vor reduce costurile de întreținere pe termen lung. Valoarea totală a acestei investiții este de 22.674.095,87 lei (inclusiv TVA).