











Astăzi, de Ziua Națională a României, cu inimile pline de mândrie și bucurie, ne-am adunat împreună în Piața Roman-Vodă pentru a celebra 105 ani de la Marea Unire.
Privind în urmă, vedem un drum lung pe care l-am parcurs ca națiune, înfruntând împreună provocări și sărbătorind succese. Astăzi aducem omagiu jertfelor strămoșilor noștri pentru libertate și independență și suntem datori să continuăm să apărăm și să consolidăm aceste valori fundamentale.
Romanul este o mărturie vie a puterii comunității și a voinței de a construi un viitor mai bun. Am reușit să depășim obstacole, să construim și să investim în infrastructură, educație și sănătate, deschizând noi orizonturi pentru copiii noștri. Astăzi, construim nu doar pentru un mâine apropiat, ci pentru generații și generații ce vor simți cu mândrie apartenența la comunitatea noastră.
Chiar dacă provocările actuale ne cer mai multă unitate și hotărâre, suntem datori să stăm alături, umăr lângă umăr. Suntem o familie, definită prin abnegație, respect și responsabilitate. Suntem romașcani!
Cred cu tărie că acțiunile noastre orientate spre viitor, în solidaritate și unitate, vor sculpta destinul orașului nostru și al întregii noastre națiuni pe fundații solide. Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României, ne asumăm să construim împreună un viitor așa cum ni-l dorim, prin noi pentru cei care ne vor urma.
