













Având în vedere scăderea temperaturilor și previziunile meteorologice, am convocat Comandamentul de iarnă pentru a evalua planurile de intervenție din teren ale operatorului și pentru a mă asigura că suntem pregătiți să facem față condițiilor de iarnă.
Am primit confirmarea disponibilității utilajelor, a materialelor antiderapante și a resurselor umane pregătite să acționeze prompt, ori de câte ori va fi necesar, pentru a asigura desfășurarea traficului rutier și pietonal în condiții optime.
De asemenea Serviciul pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Roman este pregătit să intervină în situațiile impuse. Este o perioadă în care trebuie să fim cu toții atenți și să colaborăm pentru a asigura siguranța și mobilitatea în orașul nostru.
Fiecare stradă este inclusă în planurile de deszăpezire, iar intervenția se va face eficient conform procedurilor de intervenție, astfel încât să vă puteți desfășura activitățile zilnice în siguranță.
Leonard Achiriloaei – primarul municipiului Roman