În cadrul ședinței Consiliului Local Roman de miercuri, 11 decembrie, Leonard Achiriloaei a fost votat, cu 11 voturi, în funcția de viceprimar al Municipiului Roman. A mai fost o propunere de viceprimar, Cosmin Ancuța, din partea USR, dar nu a întrunit decât 2 voturi pentru. Chiar dacă în sala de consiliu au fost prezenți și cei opt consilieri locali ai PSD, aceștia nu și-au exprimat votul preferând să păstreze buletinele de vot așa cum le-au primit.
Calcule neoficiale pot sugera că Leonard Achiriloaei a primit voturile PNL – 8, voturile AUR – 2 și votul SOS – 1.
Tot calculele neoficiale sugerează că a doua propunere de viceprimar – Cosmin Ancuța a primit votul său și votul colegului de partid Alexandru Băncescu.