











Pe data de 9 mai 1877, Parlamentul a declarat ”independența absolută a României”, astfel încât această zi este celebrată ca Ziua Independenței în România, rememorând sacrificiul celor care au luptat pentru ceea ce azi se definește ca un stat puternic și demn.
Tot astăzi, ancorați la ziua de 9 mai 1945, sărbătorim Ziua Victoriei, moment definitoriu pentru ceea ce a însemnat desenarea Europei de astăzi, subliniind victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial și semnarea actului de capitulare necondiţionată a Germaniei naziste.
Ziua Europei, al treilea eveniment sărbătorit în această zi, cu referire la Declarația Schuman, susținută de ministrul de externe francez Robert Schuman, cel care a propus constituirea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, pas fundamental în crearea Uniunii Europene de astăzi, este un eveniment cu atât mai plin de semnificație cu cât valorile noastre naționale se suprapun cu cele europene, devenind mai puternici și mai ancorați în construcția unui viitor coerent al României.

Am participat cu mare emoție și respect la activitățile desfășurate azi în Roman, la ceremonialul militar-religios, comemorând sacrificiul tuturor celor ce și-au dedicat viața construcției unei națiuni puternice, prezervând milenii de istorie ce ne definesc, dar privind și spre viitorul pe care ni-l dorim cu toții, cu demnitate și speranță.
Deputat Laurențiu Leoreanu – vicepreședinte PNL