Printre proiectele Consiliului Județean pe anul 2022 se vor număra și realizarea a două rute de pelerinaj care vor străbate ținutul nostru.
Primul este „Camino de România“, care va permite pelerinilor să meargă pe o rută ce îi va duce la muzee, situri arheologice și obiective monahale din 9 comune și municipiul Roman. Localitățile „legate” între ele de „Camino de România” sunt Gherăiești, Săbăoani, Simionești, Cordun, Roman, Cotu Vameș, Horia, Trifești, Giulești, Butnărești, Secuieni, Moldoveni, Hociungi, Broșteni, Bahna, Băhnișoara și Izvoare.
Cel de-al doilea traseu de pelerinaj este „Via Mariae“ și va face legătura între bisericile și mănăstirile închinate Sfintei Marii, indiferent de apartenența religioasă.
„Cu ajutorul acestor noi rute turistice vom pune mai mult în valoare ținutul nostru bogat în lăcașuri de cult în care se găsesc valoroase icoane și manuscrise religioase.
Unul dintre obiectivele mele, ca președinte al Consiliului Județean, este să fac din zona noastră o destinație cunoscută în România și peste hotare“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.