










„Ieri, a avut loc ședința săptămânală la CNAIR cu privire la stadiul lucrărilor pe viitoarele autostrăzi din Moldova.
Concluziile ședinței de astăzi sunt:
Pentru A7, tronsonul Ploiești-Buzău, au fost depuse 39 de oferte în urma licitației, oferte care vor fi evaluate de o comisie.
Pe tronsonul Buzău-Focșani, studiul geotehnic realizat de proiectantul Consitrans a fost transmis vineri. Studiul de fezabilitate este și el gata. În ceea ce privește partea de mediu, documentația va fi completată săptămâna aceasta și vor fi identificate toate observațiile care au fost făcute, iar pe 29.09 va fi transmisă documentația completă, urmând să avem acordul de mediu în jurul datei de 10.10. De asemenea, procedura de identificare a proprietarilor în această zonă a fost finalizată.
Pe tronsonul Focșani-Bacău, se lucrează la studiul geotehnic care va fi finalizat săptămâna viitoare (28-30.09), iar imediat după aprobarea acestuia, va fi gata și studiul de fezabilitate (în jurul datei de 30.09). Proiectul tehnic va fi și el gata în octombrie, conform termenului contractual.
Pe tronsonul Bacău-Pașcani a fost finalizat studiul geotehnic, iar în ceea ce privește studiul de fezabilitate, acesta va fi completat cu observațiile emise, iar pentru ridicarea podului peste râul Moldova vor fi săpate două puțuri de captare.
Pe tronsonul Pașcani-Suceava-Siret, tema geo a fost actualizată pe ridicarea topografică, iar până pe 08.10 aceste ridicări vor fi transpuse pe toate sectoarele.
De asemenea, pentru Suceava-Siret, studiul geotehnic se află în desfășurare și în teren se află două utilaje.
Pe sectorul Pașcani-Suceava există o foreză care forează 24 de ore din 24, cu echipe care lucrează în trei schimburi.
Pentru A8, Tg. Mureș – Tg. Neamț, se lucrează în laborator pe probele care au fost prelevate.
În zona montană, săptămâna trecută, pentru tronsonul 2, secțiunea 2, au fost primite toate rezultatele de laborator.
Termenele pentru studiul de fezabilitate revizuit sunt:
Secțiunea I și Secțiunea III – 22.10.2021
Secțiunea II – 07.12.2021
Pentru Tg. Neamț-Iași-Ungheni, a fost predată analiza multicriterială, iar astăzi un utilaj va ajunge în teren, la Pașcani.
Primăriile din zonă și Consiliul Județean Iași, vor fi puse la curent în legătură cu terenurile unde proiectantul va realiza studiile necesare, astfel încât să poată avea acces la acestea.
Cele 9 foraje care au fost semnate, se află în laborator pentru analiză.
Pentru Bacău-Brașov sunt depuse AMC la Jaspers și așteptăm răspuns.
Pentru drumul expres Bacău-Piatra Neamț a fost depusă AMC 2 la JASPERS și suntem în așteptarea unui răspuns.
Vom reuși să construim autostrăzi în Moldova! Monitorizarea continuă – indiferent de cine este la conducerea Ministerului Transporturilor.”
Deputat USR de Neamț Iulian Bulai