











„Vedeți căsuța aceea mică din planul îndepărtat al fotografiei?
Ei bine, aia e toaleta școlii din Tămășeni, Neamț, una dintre comunele chiar bogate.
În județul Neamț sunt cel puțin 25 de UAT-uri (comune, dar și municipiul Roman) ale căror școli aveau toaleta în curte, conform Inspectoratului Școlar Județean, în octombrie 2018. În fiecare dintre ele poate oricând cădea un copil. În fiecare dintre ele, copiii îngheață în fiecare iarnă.
Cel puțin 20 dintre ele organizează anual bâlciuri și sărbători ale comunei/orașului.
Adică primarii au bani pentru chermeze ÎN FIECARE AN, dar nu găsesc câteva mii de euro O DATĂ pentru copiii satului.
Asta e lista comunelor nemțene cu veceuri în curte, împreună cu data chermezei anuale. Data în care acești primari ar trebui să anunțe localnicii că anul acesta vor sărbători nu cu vin și plăcinte, ci noua toaletă a școlii. Sau data în care primarilor ar trebui să le fie atât de rușine, încât să nu mai iasă din casă.
BICAZ CHEI – Armindeni – la începutul lunii mai
BORLEȘTI – 17 august
BOTEȘTI – 1 mai
BOZIENI – 23 august
CÂNDEȘTI – în prima duminică după sărbătoarea creștin-ortodoxă Adormirea Maicii Domnului (15 august)
DRAGOMIREȘTI-
HANGU-
ICUȘEȘTI – 20 mai
MĂRGINENI – 18 august
MOLDOVENI – 14,15 august
ONICENI – 1 iulie
BICAZ – 15 august
PETRICANI-
PIPIRIG – ultima duminică din august
PODOLENI – 20 august
RĂUCEȘTI – 2 septembrie
SAGNA-
STĂNIȚA – la sfârșitul lunii iulie
TARCĂU –
TĂMĂȘENI – 21 octombrie
TRIFEȘTI – 17 mai
VALEA URSULUI – 2 iulie
VĂLENI – 24 iunie
VÎNĂTORI-17-20 august
Municipiul Roman – organizează mai multe petreceri, în august fiind un bâlci de circa o săptămână.”
Iulian Bulai – deputat USR de Neamț