În luna septembrie, Direcția Urbanism din cadrul Primăriei Roman a eliberat 63 de Certificate de Proprietate, solicitate de persoane fizice sau investitori privați, pentru realizarea unor obiective sau lucrări, în Roman.
Printre investițiile care se anunță în Roman putem exemplifica:
- SC LIDL IMOBILIARE ROMANIA MANAGEMENT SCS i-a fost eliberat Certificatul de Urbanism nr. 388, din 10 septembrie, pentru DEFIINTARE CLADIRE, CONSTRUIRE CENTRU COMERCIAL, GOSPODARIE DE APA, IMPREJMUIRE TEREN, AMENAJARE PARCARE, AMENAJARE ACCES SI AMPLASARE MIJLOACE PUBLICITARE, în str. Mihai Viteazu, nr. 11, unde este supermarketul LIDL.
După cum știți, LIDL din str. Sucedava urmează să fie modernizat, prin realizarea unei construcții mai mari și cu suprafață de vânzare extinsă. Lucrările sunt în desfășurare, termenul de finalizare fiind în primăvara anului viitor – 2021.
Este foarte posibil ca proprietarii LIDL să treacă la modernizarea supermarketului din Mihai Viteazu, imediat după inaugurarea noului LIDL, din Sucedava.
O altă investiție care se anunță în Roman, pe str. Unirii, nr. 12, este CONSTRUIRE SPATIU COMECIAL P+1E DUPA ELABORARE SI APROBARE PLAN URBANISTIC DE DETALIU.
Certificatul de Urbanism a fost eliberat pentru SC ACASA-SAVIN SRL.
Au mai fost eliberate Certificate de Urbanism pentru următoarele investiții:
- CONSTRUIRE SPALATORIE AUTO SELF SERVICE, pe str. Mihai Viteazu, nr. 3 – 5, solicitat de SC TCE MOBILE DRYERS SRL
- CONSTRUIRE SPALATORIE AUTO, COPERTINA SI AMPLASARE PANOURI PUBLICITARE, pe str. Bogdan Dragoș, f.n., solicitat de TĂRITA COSTEL
Certificatul de urbanism este actul de informare prin care se fac cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilului, caracteristicile zonei în care se găsește imobilul (amplasamentul), cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite, precum și lista avizelor și acordurilor necesare în vederea autorizării executării lucrărilor de construcții.