„Romașcanii care vin în Centrul de Primiri Urgențe și au o foaie de CPU, dacă medicul recomandă Computer Tomograf se poate face investigația în spital.
Avem program de 12 ore, zi de zi, și gărzi acoperite pentru jumătate din lună. Se poartă discuții cu medici pentru a încheia contract de prestări servicii ca să avem acoperire 24 de ore, din 24, să nu mai depindem de firma cu care ave colaborare. Este vorba și de asistenți specializați în investigații CT.
Se vor putea face și analize contra cost și în contract cu Casa de Sănătate după semnarea următorului contract cu Casa de Sănătate, după luna iulie, anul curent.
Și aici vorbim de fonduri puține și este posibil să putem asigura, după semnarea contractului, numai 10 – 15 investigații CT, lunar. Nu știm, vom vedea ce punctaj ni se acordă la contractare”, a precizat medicul Maria Andrici, managerul Spitalului Municipal de Urgență Roman.