











Câştigul salarial mediu nominal brut realizat pe ansamblul economiei naţionale în luna iulie 2021 a fost de 5.780 lei/salariat, cu 1 leu mai mare decât în luna iunie 2021, iar cel net de 3.545 lei/salariat, în creștere cu 4 lei (+0,1%) faţă de luna iunie 2021.
În luna iulie 2021, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte), reluării activității anumitor agenți economici, cât și disponibilizărilor de personal cu câștiguri salariale mai mici față de medie, din unele activități economice.
Cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 21,7% în extracţia cărbunelui superior şi inferior;
• între 8,0% și 13,0% în transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), fabricarea altor mijloace de transport, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia minereurilor metalifere;
• între 4,0% și 7,0% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, tranzacţii imobiliare, agricultură, vânătoare şi servicii anexe, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, activităţi de poștă şi de curier;
• între 2,0% și 3,5% în silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, alte activităţi extractive, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, fabricarea băuturilor, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), transporturi pe apă.
Scăderile câștigului salarial mediu net față de luna iunie 2021 au fost cauzate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, în unele activităţi economice.
Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 13,6% în activităţi de editare;
• între 8,0% și 12,5% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a;
• între 4,0% și 8,0% în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din tutun, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), telecomunicaţii, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii;
• între 1,0% și 2,0% în colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor; activităţi de recuperare a materialelor reciclabile (inclusiv activităţi şi servicii de decontaminare), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi de spectacole, culturale şi recreative.
9. CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU NET | 2020*) | 2021*) | |||||||||||
iul. | aug. | sep. | oct. | nov. | dec. | ian. | feb. | mar. | apr. | mai | iun. | iul. | |
Total judeţ | 2715 | 2678 | 2694 | 2687 | 2742 | 2872 | 2702 | 2702 | 2790 | 2776 | 2770 | 2793 | 2786 |
Agricultură, Silvicultură şi Pescuit | 2260 | 2216 | 2274 | 2141 | 2152 | 2277 | 2654 | 2755 | 2897 | 3222 | 2962 | 3037 | 3390 |
Industrie şi Construcţii | 2339 | 2328 | 2346 | 2367 | 2395 | 2666 | 2409 | 2378 | 2514 | 2575 | 2482 | 2602 | 2565 |
Servicii **) | 3039 | 2979 | 2987 | 2982 | 3066 | 3088 | 2873 | 2887 | 2952 | 2875 | 2933 | 2896 | 2894 |
În sectorul bugetar s-au înregistrat scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învățământ (- 6,2%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare), sănătate şi asistență socială (-1,1%), respectiv administrație publică (-0,2%).
În judeţul Neamţ, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.523/salariat, iar cel net de 2.786 lei/salariat, fiind mai mic cu 0,25 % faţă de câştigul salarial mediu nominal net realizat în luna iunie 2021.
Comunicat de presă Direcția de Statistică Neamț