











În 2017, Primăria municipiului Roman a câștigat proiectul european privind „Îmbunătăţirea factorilor de mediu şi condiţiilor de viaţă în Municipiul Roman prin amenajarea Parcului Jora”.
În vara anului 2018 s-a încheiat licitația publică și s-a desemnat firma care realizează lucrarea care trebuia finalizată la jumătatea lunii octombrie 2019.
Pe 12 iunie 2018, au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor la Parcul Jora.

Conform proiectului pe fonduri europene, în zonă se vor amenaja alei pietonale, o zonă pietonală pentru promenadă, piste pentru biciclişti, locuri de joacă. Parcul Jora va beneficia de iluminat public şi iluminare ambientală, mobilier urban (bănci , coşuri de gunoi), zonă pietonală, terasamente, sistem de irigaţii, reţele de apă – canal, sistem de supraveghere video.
Conform cerințelor impuse de UE, proiectul cuprinde două contracte de lucrări, unul ce presupune partea de construcție efectivă și celălalt care va impune realizarea instalațiilor de apă, canal, iluminat și a sistemului de supraveghere.
Primul lot de lucrări a fost câștigat, prin licitație publică, de asocierea dintre Occidental Construct Roman și II Pascu Roxana (Iași), pentru suma de 774.807,24 de lei, fără TVA. Cel de-al doilea lot de lucrări a fost câștigat, prin licitație publică, de asocierea dintre Occidental Construct SRL Roman și Norsonic SRL Moinești, pentru suma de 386.901,45 lei, fără TVA.
Până în prezent, au fost executate lucrări de construcţii şi amenajare a terenului, în valoare de 536.439 lei, din fonduri europene şi 60.449,66 lei de la bugetul local, care constau în execuția a două scări din beton armat de acces de la cota 0,00 la cota – 6,15 m, 400 mp împrejmuire gard cu panouri din plasă bordurată, 385 ml lungime alee pietonală cu pavaje, alee asfaltată pentru bicicliști în lungime de 300 ml, 27 stâlpi de iluminat exterior, 290 bucăți rigole din beton de ciment, transport pământ şi amenajare teren.

„În prezent lucrăm la amenajarea canalizării. Au fost montați stâlpii de iluminat și camerele de supraveghere video.
Au fost comandate și instalațiile locurilor de joacă pentru copii. Am adus 40 de mașini de pământ pentru amenajarea spațiilor verzi și am finalizat lucrările de montat piatra decorativă la scări.
Lucrările se apropie de final. La sfârșitul lunii mai sperăm să facem inaugurarea”, a precizat George Biciușcă, directorul SC Occidental Construct SRL.