În ziua de 25 mai 2024, în curtea bisericii cu hramul Pogorârea Sfântului Duh din Horia, a avut loc comemorarea ilustrului OM, maior inginer Panaite Donici, la care au participat, pe lângă un număr mare de enoriași ai acestei parohii, și trei instituții ce stau la baza continuității neamului românesc: Biserica, Școala și Armata. Aceste trei instituții au fost prezente prin reprezentanții lor.
Biserica, prin prezența preacuviosului părinte arhimandrit Andrei Ioniță și a unui sobor de preoți, școala prin doamna director Maria Ramona Stoian, împreună cu cadrele didactice și elevii Școlii Gimnaziale Carmen Sylva și, nu în ultimul rând, armata prin domnul locotenent colonel Cosmin Bibire și preot locotenent colonel Mitică Bighiu de la Baza 3 Logistică Zargidava, Roman, domnul locotenent colonel Neculai Levărdă, de la Centrul de mentenanță 13 Roman, domnul General de Brigadă Dr. Gheorghe Soare, președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere “General Constantin Nicolae Harjeu” – Arma Geniu, filiala Brăila, domnul Ioan Mocan, președinte al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere – Arma Geniu, filiala București, Asociația Națională a Cultului Eroilor, filiala Neamț, reprezentată de președinte colonel în rezervă Cătălin Machedon, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere “Petru I Mușat”, subfiliala Roman de Marcel Stoleriu, formația de muzică militară a garnizoanei Iași din cadrul brigăzii militare 15 mecanizată “Podul Înalt”, în frunte cu căpitan Gil Negrei.
După primirea invitaților și derularea ceremonialului militar și religios, a urmat cuvântul părintelui Arhimandrit Andrei Ioniță în cuprinsul căruia a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim și a evocat importanța maiorului inginer Panaite Donici pentru generația tânără, avându-l ca model de dezvoltare profesională și spirituală. Discursurile au continuat cu participarea diferitelor oficialități militare, centrale și locale și finalizate cu acordarea de distincții și diplome din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Arma Geniu, atât filiala Brăila, cât și cea din București.
A urmat depunerea de coroane de flori, din partea unităților militare prezente, de către reprezentanții asociațiilor militare, autoritățile locale și consiliul parohial al Parohiei Horia
La finalul activității, participanții s-au bucurat de defilarea realizată de Detașamentul de onoare al Bazei 3 Logistice Zargidava-Roman și de cântecele militare interpretate de formația de muzică militară din cadrul Brigăzii 15 Mecanizată Podul Înalt, Iași.
Această manifestare se înscrie în rândul activităților prin intermediul cărora ne arătăm recunoștință față de cei ce s-au implicat și se implică pentru ca satul să-și respecte valorile, dar și să asigure cele necesare unui stil de viață corespunzător, deoarece finalitatea manifestării a constat în comemorarea unui astfel de om, maior inginer Panaite Donici, cel ce a lăsat comunității din Horia sfântul lăcaș, dar și alte realizări atât în domeniul militar, cât și în promovarea emancipării prin educație.
Sursa: erpb.ro