













În aceste zile se desfășoară ample lucrări de reabilitare a E85, de la giratoriul Iași – Suceava și până la ieșirea din Roman, spre Bacău. În centrul municipiului Roman, lucrările vor începe de luni, 13 aprilie.
Cei care au circulat sâmbătă, 11 aprilie, pe porțiunea reabilitată, au putut aprecia calitatea lucrărilor executate.
Totul se oprește, din păcate, la trecerea la nivel cu calea ferată, de la ieșirea din Roman, spre Iași, o pată neagră „pe obrazul” E85/DN2, care arată super.
Au fost în vizită oficialități multe, chiar și un ministru, au fost făcute promisiuni peste promisiuni de către mai toți parlamentarii din zona Roman și președinți de partide dar….nimic.
Trecerea la nivel a rămas tot în stadiul în care îl știu toți proprietarii de mașini din zonă sau care tranzitează prin zonă – dezastru.
Bine, acum toți ar putea să spună că prioritatea o reprezintă Covid-19 dar și această prioritate va trece. Când vom ieși din izolare, marea majoritate dintre noi vom vedea o pată neagră pe E85. Totul în jur va fi reabilitat iar acolo, dezastru.
Mingea acum este în curtea PNL care a făcut ultimele promisiuni de la toate palierele oficiale dar…a rămas ca în trenul care mai trece pe acolo, spre Buhăiești.

Pe data de 10 martie, la București, la Ministerul Transporturilor, au fost convocați toți factorii responsabili – reprezentanții CFR și cei ai firmelor care exploatează cele trei linii ferate.
„În cadrul întâlnirii s-a stabilit ca Ministerul Transporturilor prin SNCFR să facă, în regie proprie, proiectul pentru trecere de la trei linii ferate la una singură, soluție pe care, de altfel, am discutat-o la Roman la întâlnirile pe care le-am avut în ultimul an cu toții.
Firmele private au termen 30 de zile să își exprime acordul că vor achita partea care îi revine fiecăreia din lucrare. Primăria nu îi poate obliga, și din păcate nici altă instituție, dar știu că există o voință comună și sper că aceasta să se finalizeze prin asumarea răspunderii tuturor, pentru că vorbim de o problemă de siguranță în trafic”, spunea pe 10 martie, primarul municipiului Roman Lucian Micu.