












Două autoturisme furate la sfârșitul lunii trecute au fost identificate, ieri, de polițiștii din Piatra-Neamț în canalul râului Bistrița.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Neamț, în urma cercetărilor desfășurate de către polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț într-un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, ieri, în canalul Bistrița, au identificat două autoturisme ce ar proveni dintr-un furt comis în luna martie.
În cursul aceleiași luni, polițiștii au identificat persoanele bănuite de comiterea faptei: este vorba despre șase tineri cu vârste cuprinse între 18 si 20 de ani care au fost reținuți.
În cauza cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale a acestora, ne informează stiri-neamt.ro