











„Am avut o discuție foarte aplicată și pragmatică și am spus foarte clar că municipiul Roman nu este în situația Harkovului sau Mariupolului care sunt bombardate și de aceea nu se poate asigura alimentarea cu apă.
Le-am spus că de-a lungul timpului APASERV a dovedit că este o companie cu funcționare deficitară și mereu am avut aceste probleme.
Când am fost primar, pe planul PNDU am reușit să schimbăm peste 30 de km de conductă, aproximativ 33 % din rețeaua orașului.
Operatorul nu și-a făcut treaba și a lăsat să existe apă și pe conductele vechi. Conform Cap II art. 9 din contractul de delegare, lucrările de investiții, de întreținere și înlocuire sunt în atributul operatorului de apă.
Nu trebuie să o „arunce” pe primărie!
Când este de făcut reparații, trebuie să le facă primăria, când este de încasat banii, vine operatorul de apă! Nu este corect!
Atât timp cât tu, operator, încasezi în totalitate acești bani, nu se poate ca tu să fii cu veniturile și altcineva să fie cu cheltuielile!
Domnul primar a depus un proiect să reabiliteze un rezervor de apă al municipiului, deci, se implică.
Ei spun că au 70 % pierderi dar, atenție, pierderile astea nu sunt doar în rețeaua de alimentare a consumatorilor. Pierderi sunt în rețeaua de la puțuri, în rețeaua de transport. Le este ușor să paseze aceste lucruri.
Am solicitat ca în cel mai scurt timp să găsească soluții ca într-o primă etapă să se asigure apă pe timpul zilei în regim continuu iar pasul 2, pe timpul nopții.
Înțelegem că este secetă, că debitul Moldovei este mic dar pentru asta trebuiau executate lucrări de denisipare, de decolmatare puțuri, de înlocuire pompe vechi, ori ei nu au făcut nimic.
De aceea ne-am supărat foarte tare și am venit astăzi și am spus că APASERV, chiar dacă este o companie a Consiliului Județean Neamț, este obligată să asigure un serviciu de furnizare optimă a apei de acolo de unde ia banii. Nu se poate ca cineva să fie cu banii iar altcineva cu cheltuielile!
Le-am solicitat și un program de investiții pentru perioada imediat următoare, astfel încât, în cel mult cinci ani, să fie înlocuite toate țevile de la rețeaua de apă a Romanului”, a declarat deputatul PNL de Neamț Laurențiu Dan Leoreanu, după întâlnirea cu reprezentanții APASERV Neamț.