Declarație politică susținută în plenul Camerei Deputațiloor
„În regimul coaliţiei de dreapta nu poţi să îţi rezolvi problemele decât dacă ieşi în stradă sau, în cazul minerilor, te blochezi în subteran. Atunci când guvernarea este centrată doar pe imaginea conducătorilor, când interesele celor mulţi sunt puse pe locul doi, după interesele celor care conduc, mai e doar un pas până la dezastru.
Problema este că, în cazul unor categorii, protestele nu rezolvă mai nimic. Este vorba despre micii întreprinzători, despre IMM-urile româneşti, despre cei care sunt stâlpii economiei noastre naţionale. Ei îşi strigă disperarea cu privire la situaţia în care au ajuns în această pandemie, însă nimănui din Guvern nu pare să îi pese. Ni se spune doar celebra replică: E PANDEMIE! Domnilor guvernanţi, în toată lumea este pandemie, peste tot e criză. Însă pentru toate guvernele responsabile, prioritatea este salvarea economiei naţionale, a firmelor locale şi a locurilor de muncă. În această perioadă, susţinerea lor este principala cale de a împiedica un colaps major din care cu greu s-ar mai putea reveni.
Adesea mă întreb de ce nu se dau bani firmelor româneşti, de ce nu sunt ajutate să treacă peste această perioadă grea? Răspunsul pe care îl găsesc e mai mereu acelaşi: pentru că există multe companii transnaţionale care vânează active, companii mici şi ieftine. Dacă nu dau bani companiilor româneşti, ele cad, antreprenorii sunt sufocaţi de datorii şi unii nu mai au altă cale decât de a vinde.
Cum vând? Răspunsul e la fel de simplu: vând IEFTIN! După un an precum 2020 nu au cum să vândă altfel. Tot bilanţul e plin cu pierderi. Acest lucru e valabil în mai multe sectoare, pornind de la HoReCa şi continuând cu agricultura.
În cazul celor care activează în sectorul agricol, aici miza e de sute de ori mai mare, dar e şi strategică având legătură cu securitatea alimentară a populaţiei. România beneficiază de multe ferme medii şi mari, dar care sunt acum aproape de faliment, pentru că oficialii români nu vor să dea despăgubiri fermierilor (de aici şi toate protestele fermierilor). Dacă cineva crede că Franţa sau alte ţări s-au bucurat că România a fost în topul statelor cu producţii record în anii trecuţi, se înşeală amarnic. Dacă fermele ajung la „sapă de lemn”, pline de datorii, iar mulţi fermieri vor fi nevoiţi să vândă, vin italienii, spaniolii, francezii, germanii, olandezii şi cumpără. De unde au bani? Toate aceste ţări au credit de portofoliu pentru „abroad affairs/overseas investments”. Adică statul şi băncile dau credite pe 20-30 de ani dacă un cetăţean francez, italian, olandez, german, spaniol cumpără afaceri în străinătate.
Revenind la micii întreprinzători. Zeci de mii de firme sunt cu spatele la zid din cauza datoriilor acumulate. În 2020, pe fondul pandemiei, firmele au acumulat datorii, şi-au rostogolit creanţele. Multe dintre ele au încercat să se reinventeze, însă criza a spulberat multe domenii de activitate, precum comerţul tradiţional, HORECA, industria de evenimente, etc. Pandemia a afectat în principal firmele mici şi mijlocii. Cele mai multe s-au confruntat cu probleme serioase de cash-flow, în condiţiile blocajului financiar şi al imposibilităţii de a accesa credite bancare, 4 din 5 IMM-uri fiind nebancabile. Speranţa multora dintre patronii şi administratorii acestor firme era la Guvern. Doar că Guvernului nu prea îi pasă. Măsurile cu care s-au tot lăudat întârzie să apară sau întârzie să producă efecte.
Îi aud adesea pe cei din Guvern vorbind de eficienţă, dar ei au o mare problemă: ei sunt rupţi de realitatea economică! Un om este eficient nu atunci când ştie totul pe de rost, ci atunci când, având o problemă, ştie unde să caute o rezolvare a problemei. Filosoful Gabriel Liiceanu spune într-una din cărţile sale, că dacă vrei să spui ceva nou, trebuie să ştii tot ce au spus alţii înaintea ta pe acest subiect. În economie nu este altfel. Ceea ce vedem în aceste zile că se întâmplă în cazul măsurilor pentru economie (care sunt aproape inexistente) pare a fi o improvizaţie. În vremuri calme, oamenii nu se prea uită la ce face Guvernul. În vremuri tulburi ca cele de azi, nu este loc de improvizaţie.
Prelungirea pandemiei, creşterea inflaţiei, scăderea consumului, accentuarea blocajului financiar, dinamica cursului valutar şi, mai ales, reducerea ajutorului oferit de stat, creează în 2021 condiţiile unei furtuni perfecte din care prea puţine firme vor ieşi la liman.
Zilnic se închid sute de afaceri de familie, şomajul creşte, destinele oamenilor capătă accente dramatice. În timp ce premierul se laudă cu creşteri economice închipuite, întreprinzătorii români abia mai respiră.
E limpede pentru toată lumea că actualul guvern a eşuat în gestionarea economiei, în contextul pandemiei. Măsurile de sprijin adresate mediului de afaceri au fost firave, multe neinspirate şi, în orice caz, au venit foarte târziu. Între timp, mulţi agenţi economici au fost nevoiţi să reducă salariile, să suspende activitatea, sau să renunţe la sute de mii de contracte de muncă, iar unii chiar au dat faliment. Oamenii nu mai speră nimic de la actuala guvernare.
În acelaşi timp, stimaţi colegi aflaţi azi la guvernare, sunt câteva soluţii rapide care ar rezolva unele dintre aceste probleme: scutirea de taxe şi impozite pentru angajatori pe perioada pandemiei; credite nerambursabile pentru firmele ce îşi menţin activitatea; plata unei părţi din salariile angajaţilor.
România este obligată să menţină locurile de muncă şi să creştem salariile odată cu revenirea pe creştere a economiei naţionale. Siguranţa locurilor de muncă este cheia unei viziuni de stânga pentru România!”
Deputat PSD de Neamț Oana Bulai