











Deputatul PSD de Neamț Oana Bulai a avut organizate, în acest weekend, întâlniri cu șefii administrațiilor locale din zona Roman. Scopul întrevederilor a fost discutarea proiectelor aflate pe agenda primarilor și care trebuie promovate, în vederea dezvoltării comunităților locale.
„Comuna Ion Creangă este pe mâini bune!
Am revenit cu plăcere la Ion Creangă unde am discutat despre proiectele administrației locale împreună cu primarul Dorin Tăbăcariu, un om gospodar, un primar destoinic, un primar dedicat comunității sale, și cu Alin Antochi, colegul și prietenul meu, cel care ocupă funcția de președinte executiv al PSD Roman.

Dorin îmi este un bun prieten cu care am colaborat foarte bine de-a lungul timpului, încă din perioada în care era director al Centrului Romanița. A fost o mare bucurie pentru mine să știu că el va fi primarul localității Ion Creangă pentru că e un om asumat și responsabil. La fiecare întâlnire pe care o avem îmi vorbește cu pasiune și cu drag despre oamenii din Ion Creangă. Am convingerea că va face performanță și își va duce la îndeplinire toate proiectele.
Dorin mi-a prezentat cu acest prilej proiectele care sunt în curs de implementare. Există o mare dorinţă de muncă la Ion Creangă, dar şi mari dezamăgiri din cauza politicii actualilor guvernanți. Din păcate, din birourile de la Palatul Victoria responsabilii guvernamentali nu văd că oamenii din aceste localităţi, dar și din multe altele, au nevoie de sprijin pentru proiectele pe care doresc să le implementeze. Resursele locale nu pot fi suficiente pentru finalizarea acestor proiecte”, precizează deputat PSD de Neamț Oana Bulai.

„Am făcut o oprire și la Oniceni, împreună cu colegul și prietenul meu Alin Antochi, președintele executiv al PSD Roman. Mă bucur de fiecare dată când ajung aici, un loc minunat din județul nostru. Cu această ocazie m-am întâlnit cu primarul comunei, Bogdan Duminică, un om pe care îl prețuiesc și care este foarte iubit de locuitorii Oniceniului.
Ca primar, Bogdan Duminică a dovedit că este un om gospodar, un luptător pentru comunitatea pe care o reprezintă, motiv pentru care se bucură de o încredere foarte mare din partea cetățenilor.
Am discutat îndelung despre proiectele de viitor pentru localitate, dar şi despre cum noi, din Parlament, putem sprijini mai mult dezvoltarea acestei zone.
Voi face toate eforturile pentru a veni în sprijinul realizării cât mai multor proiecte dintre cele discutate astăzi”, a mai declarat Oana Bulai.