










„După ce am tot vorbit despre autostrada A7, care va străbate Moldova de la nord la sud, traseu pe care se află și municipiul Roman, cu tronsoane finalizate sau aflate deja în lucru și cu o dinamică a execuției care ne sugerează încheierea integrală a lucrărilor până în anul 2027, iată că acum putem vorbim în clar și despre autostrada care va face legătura cu partea de vest a țării – A8/Autostrada Unirii.
Astfel, capetele Autostrăzii Tg. Mureș – Tg. Neamț /A8, obiectiv finanțat prin P.N.R.R., vor fi scoase la licitație, cel mai sigur în luna decembrie a acestui an, pentru proiectare și execuție, ceea ce sugerează că în primăvara anului 2023 vom putea avea contractele semnate.
Vorbim, mai precis, despre tronsoanele A8 : Tg. Mureș – Miercurea Nirajului (25 km) și Leghin – Tg. Neamț /Moțca (30 km), care vor putea fi gata până în anul 2027, iar integral – Autostrada A8 – ar trebui să fie finalizată până în anul 2030.
Voi urmări cu maximă atenție și interes acest proiect extrem de important pentru nemțeni, dar si pentru întreaga Moldovă!”
Deputat PNL de Neamț Laurențiu Dan Leoreanu